Oricare dintre proprietarii din asociaţie poate sesiza în scris o ilegalitate, o anomalie preşedintelui asociaţiei de proprietari, căruia trebuie să-i relateze pe scurt cele constatate personal cu privire strict la banii din asociaţie sau despre proprietatea comună. Preşedintele va da, spre verificare, cenzorului.
(2) Asociaţia de proprietari sau orice proprietar din condominiu poate contracta, în nume propriu, lucrări de expertiză tehnică şi/sau contabilă cu o persoană fizică sau juridică care are calitatea de a efectua expertize, conform legislaţiei privind organizarea activităţii de expertiză tehnică şi contabilă, judiciară şi extrajudiciară.
Pe cine dau în judecată și cum obțin daune ? Ghidul înghețatului de frig! Sfaturi pentru asociațiile de proprietari! Un cunoscut avocat ne spune care sunt pașii de urmat #Jurnalul 1. Avocatul Adrian Cuculis a anunțat astăzi că a realizat un "Ghid al cetățeanului rămas fără apă și căldură"
Conform legii nr. 230 din 6 iulie 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, la art.41 este stipulat ca "modificările constructive şi utilizarea în alte scopuri a unor părţi sau elemente de construcţie ale clădirii, cum ar fi: ancorarea de reclame pe pereţi, suspendarea de stâlpi, pereţi, scări interioare şi altele asemenea" aici intrand si sarmele de rufe improvizate pe fatada blocului, "se vor putea face numai pe baza deciziei
Cine face parte din asociația de proprietari Legislație. Ce lege se aplică asociației Legea nr. 196/2018 care se referă la funcționarea și administrarea condominiilor este cadrul legislativ în vigoare. După publicarea în Monitorul Oficial, vechea legislație aplicabilă, respectiv legea nr. 230/2007 dar și H.G. 1588/2007, nu mai sunt în vigoare.
Potrivit art. 106 din Legea nr. 196/2018, persoanele fizice atestate pentru funcția de administrator în conformitate cu prevederile Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, cu modificările și completările ulterioare, pot îndeplini funcția de administrator numai dacă, până la data de 01.01.2021, obțin certificate de calificare profesională care dovedesc calificarea profesională pentru a îndeplini ocupația de
DVF5.
cine verifica asociatiile de proprietari