Rugaciunea Sfintei Cruci. Mareste imaginea. Sa se scoale Dumnezeu, si sa se risipeasca vrajmasii Lui, si sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dansul. Sa piara cum piere fumul, cum se topeste ceara de fata focului, asa sa piara demonii de la fata celor ce-L iubesc pe Dumnezeu si se insemneaza cu semnul Crucii, zicand:
Sfântă Cruce a lui Hristos, Să-mi fii mie de folos. Cruce-n casă, cruce-n masă, Cruce în toți patru cornuri de casă. Dumnezeu îi cu noi la masă, Maica Sfântă-i la fereastră, Îngerii împrejur de casă, Maica Sfântă îi cu poala întinsă. Și pe noi toți ne cuprinsă.
De asemenea, în timp ce tămâiem prin casă, putem cânta: „Mântuieşte Doamne poporul tău şi binecuvintează moştenirea Ta, Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, Şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul tău!" Totodată, pentru acest moment, putem rosti și psalmul 50, ori Rugăciunea Sfintei Cruci
Bucura-te, Preacinstita si de viata purtatoare Cruce a Domnului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a rastignit pe tine, a Domnului nostru Iisus Hristos, si S-a pogorat la iad si a calcat puterea diavolului si te-a daruit noua pe tine, Cinstita Crucea Sa, spre alungarea a tot pizmasul.
Rugăciunea Sfintei Cruci pentru ajutor imediat „Sa invie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui si sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dansul. Sa piara, cum piere fumul, cum se topeste ceara de fata focului, asa sa piara diavolii de la fata celor ce-L iubesc pe Dumnezeu si se insemneaza cu semnul Crucii si zic cu veselie.
Citită 3 zile la rând,rugăciunea Sfintei Cruci îndepărtează orice rău din casă. 21 aprilie 2020. 2 min read. Este ușor să-l acuzi pe Dumnezeu când viața nu merge bine. El poate face orice. Oprește orice. Schimbă orice.Dar, El nu a promis niciodată că voi primi ceea ce vreau, că zilele mele vor fi ușoare, doar că pentru că am
XBS2.
rugaciunea cruce in casa