Alocatie de sustinere a familiei Venit minim garantat Ajutor incalzire Alocatie de stat Documente HG 691 din 2015 Handicap adulti
Indemnizație creștere a copil 2020. Care este valoarea ei. Potrivit ordonanței, indemnizația lunară pentru creșterea copilului se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului.
Normele de aplicare ale noii legi nu sunt inca foarte clare nici pentru functionarii care primesc dosarele. Ei au fost informati ca parintii trebuie sa completeze o cerere pentru a beneficia de indemnizatie mai mare, sa depuna o copie dupa buletin, dupa certificatul de nastere al copilului si sa aduca de la serviciu o adeverinta cu veniturile nete pe ultimele 12 luni.
Părinții aflați în concediu pentru creșterea copiilor vor primi un stimulent de inserție majorat la 1.500 de lei, dacă revin în activitate înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni sau 1 an în cazul copilului cu handicap. Suma este acordată până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități.
Indemnizatia de crestere a copilului in 2022 nu este considerata venit permanent asa ca este posibil ca multe dintre banci sa iti solicite un coplatitor. La stabilirea sumei pe care o poti primi se ia in calcul o pondere de 80% sau chiar 100% din indemnizatie.
Indemnizația minimă pentru creșterea copilului este calculată în funcție de valoarea indicelui social de referință (ISR), de 500 de lei. Aceasta nu poate fi mai mică de 1.250 de lei. În același timp, legislația prevede că indemnizația nu poate depăși valoarea de 8.500 de lei, indiferent de veniturile beneficiarului.
Bl4Y.
indemnizatie crestere copil satu mare